În condiţiile în care au stat etapa trecută, fotbaliştii Rapidului au avut două săptămâni la dispoziţie pentru a pregăti finalul sezonului de toamnă, care se anunţă a fi unul de foc. Trei meciuri mai au de disputat „ceferiştii”, toate unul şi unul, urmând să se confrunte cu trei dintre primele patru clasate în ierarhia la zi a Seriei I. Ţinând cont de şirul de rezultate neconcludente din ultima perioadă, cu doar un singur punct acumulat în precedentele patru întâlniri, alb-vişiniii n-ar fi îndreptăţiţi să-şi facă prea mari speranţe de la aceste jocuri, numai că antrenorul Ovidiu Murariu este de altă părere. „Marea problemă e că n-am reuşit să adunăm mai multe puncte din partidele cu ACS Buftea, Chindia Târgovişte, Unirea Slobozia şi CF Brăila, cu toate că jocul prestat ne-ar fi permis să sperăm la mai mult. Din păcate ne-a lipsit golul, aspect pe care sperăm să-l reglăm neapărat pe acest final se sezon. Este adevărat că ne vom confrunta numai cu formaţii foarte bune, însă noi nu suntem echipa care să ne considerăm învinsă dinainte. În această conjunctură, dacă vom reuşi să obţinem măcar trei puncte până la finalul turului ne putem considera mulţumiţi”, a declarat tehnicianul Rapidului, Ovidiu Murariu.
Ovidiu Murariu e pentru schimbarea sistemului competiţional
Plecând de la ştirea că mai marii Ligii Profesioniste de Fotbal lucrează la restructurarea sistemului competiţional al Ligii I, antrenorul Rapidului crede că acest lucru se impune şi la nivelul eşalonului secund. „Sunt probleme mari peste tot şi cred că e nevoie de o schimbare. De la o săptămână la alta rămân tot mai puţine echipe în campionat, ultima grupare care a abandonat competiţia fiind Voinţa Sibiu, în Seria a II-a. Planează o aşa de mare incertitudine la nivelul Ligii a II-a, încât nici măcar nu ştim cu exactitate câte echipe vor retrograda la finalul sezonului”, a precizat Ovidiu