- Cultural - nr. 224 / 16 Noiembrie, 2012 In linistea unei zile frumoase de septembrie, intr-o atmosfera calda si familiara, l-am revazut si ascultat, cu multa placere, pe Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, atunci cand am avut onoarea si bucuria sa-i fiu aproape atat la slujba, cat si la masa de pranz organizata in onoarea Prea Fericirii Sale. Am asteptat acest moment cu multa emotie si m-am simtit onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l reintalni, drept pentru care ii multumesc si in acest fel Inaltpreasfintitului Andrei, la vremea aceea inca Ierarhul Alba Iuliei. Este o experienta unica sa te afli in preajma Patriarhului. L-am ascultat vorbind de multe ori, in diferite imprejurari ale vietii – in public sau in particular – si de fiecare data m-a impresionat prin ineditul spuselor. Teologul de profunzime, Ierarhul cu vasta si temeinica cultura crestina, foloseste intotdeauna cuvinte obisnuite, directe, bine cumpanite, concise si la obiect. Si de data aceasta ne-a asteptat sa ne spuna o vorba si sa ne asculte problemele. Iar noi lam urmarit minute in sir, cu incantare si bucurie, vorbind cu intelepciune si sensibilitate despre batranete, despre trecerea ireversibila a timpului si implicit a tineretii. Ne-a recitat si o poezie, al carei autor este Traian Dorz, poetul si publicistul crestin de mare sensibilitate si traire duhovniceasca. Veti citi aceasta poezie si veti uita pentru cateva momente problemele de care va este plina viata. Eu raman profund recunoscator lui Dumnezeu pentru aceasta binecuvantare sfanta, iar bucuria pe care, traind-o atunci, simt nevoia sa o impart cu dumneavoastra acum. "Un lung tren ne pare viata, ne trezim in el mergand, Fara sa ne dam noi seama unde ne-am suit si cand. Fericirile sunt halte, unde stam cate-un minut; Pana cand sa ne dam seama, suna, pleaca, a