În 1990 am asistat, la Sibiu, la o amplă expoziţie dedicată celor 800 de ani de la colonizarea saşilor în inima Transilvaniei, într-o zonă numită „Fundus regius", considerată pe atunci pământ regal. S-a vorbit mult de „convieţuirea paşnică" şi de spiritul gospodăresc, inovator, pe care saşii l-au adus cu ei imprimând localităţilor, treptat, o nouă înfăţişare, cu elemente de urbanism şi plastică decorativă, dar şi ca amenajare interioară a curţilor, crescându-le utilitatea.

Dar în zbuciumata istorie a Transilvaniei, n-au lipsit nici răscoale ale şaşilor, provocate de diferite stări economice şi sociale ale vremii de atunci. Una dintre acestea, extrem de violentă a avut loc în anul 1277, provocată de dijma episcopală. Conducătorul revoltei era Alard, comite din Ocna Sibiului, ucis curând în lupte, dar în fruntea răsculaţilor trece fiul său Gaan (Ioan) şi apoi năvălesc ca o furtună asupra catedralei din Alba Iulia, chiar în timpul slujbei religioase, încendiind-o fără reţinere, ceea ce a dus la moartea a peste 2.000 de oameni. Concomitent au fost dârâmate şi alte lăcaşuri de cult din oraş şi împrejurimi.

În procesul ţinut la 1309 în prezenţa cardinalului Gentile a rezultat că şaşii revoltaţi au aruncat în foc pe preoţi şi pe canonici, au mai ars şi alte biserici, au răpit şi au dus cu ei veşmintele găsite, potirele, crucile, toate ornamentele bisericeşti, precum şi tezaurele acestora. Printre victime au fost agricultori meseriaşi,preoţi etc., mulţi locuitori ai oraşului Alba Iulia.

Regele Ladislau Cumanul, a dăruit în 1278,pentru refacerea catedralei din la Alba Iulia, mai multe moşii, băile de sare de la Turda, toate impozitele strânse de la locuitorii de pe domeniul, scutire de taxe pentru transportul sării pe Mureş etc. Să reţinem că între localităţile care au avut de suferit a fost şi Clujul, atât de crunt lovit încât fost necesar a fi r