Iniţial, la primirea invitaţiei, am ezitat. Era vorba despre Algeria, un Festival Internaţional de Teatru în Alger şi Bejaia, plus un colocviu a cărui temă nu se înscria tocmai printre priorităţile mele: „Teatrul, revoluţie şi angajamen“. Dar Allah m-a vrut acolo, iar lucrurile au mers de la sine. Organizatorii au revenit cu mailuri suplimentare, profesorul bucureştean care mă recomandase insista şi el, aşa că practic m-am lăsat purtată de val şi iată-mă la a patra ediţie a manifestării de care ziceam. O recunosc, multe dintre motivele din cauza cărora nu eram prea convinsă să păşesc în premieră în Maghreb ţin de prejudecăţile personale: Algeria e o ţară musulmană, lumea arabă are o anumită instabilitate, călătoream singură.

Una dintre masterandele mele mi-a trimis un link cu cîteva tips-uri despre cum să te porţi în conformitate cu Sharias şi, drept să vă spun, m-a pus un pic pe gînduri. Mi se recomanda o ţinută vestimentară cît mai acoperitoare, să nu le zîmbesc necunoscuţilor, să nu întind eu prima mîna cînd cunosc pe cineva, să evit locurile prea aglomerate, dar şi pe cele prea puţin circulate etc. Hm! Aflu de pe atoateştiutoarea Wikipedia că în Coran, în surata 4 verset 34, se prevede că femeile au datoria să fie supuse bărbaților lor, iar aceștia au dreptul, în caz de comportament necorespunzător, să le bată. Evident, pe femeile lor! Iar surata coranică 2 verset 222 spune textual că bărbatul are un ascendent în materie de drepturi în ochii lui Allah, în comparație cu femeia. Primisem deja biletele de avion, acceptul şi programarea lucrării mele în cadrul colocviului, nu se cădea să anulez! Aşa că iată-mă zburînd cu Lufthansa spre Alger-Bejaia via Frankfurt.

La Bucureşti, 5 grade; în Alger, 27. Nu-i bai, mă acomodez. Sînt aşteptată pe aeroport de Mahomed K., îmi urează bun venit, trecem pe la toate ghişeele sărind peste cozi,