Fiecare animăluţ are propriile lui drame. Una din ele este boala.

Cred că a ajuta un animal bolnav este la fel de important cu a aju­ta un om. Relaţia mea cu ani­ma­lele este una privilegiată, deoarece mi-am propus să ameliorez starea lor de sănătate, să vindec animale. Hotărârea mea a pornit de la relaţia cu animale apropiate, ale mele, ale familiei mele şi ale prietenilor mei. Încer­când, cu mulţi ani în urmă, să mă apro­pii de Lumea Nevăzută a Crea­ţiei, am studiat, pe rând, multe disci­pline precum QiGong, Feng Shui, Teh­nica Radiantă, Radiestezie, The­ta Healing. Pe măsură ce învă­ţam ceva nou, aplicam tehnicile me­le pe cunoscuţi. Rude, prieteni, ani­malele lor de companie, au fost pe rând pa­cienţii mei. Din experienţa acumu­lată, am observat şi am fost foarte impresionată de felul în care anima­lele colaborează cu vinde­că­torul. Sunt mult mai empatice, mai încre­ză­toare, ca să nu mai vorbim de re­cu­noştinţă. Aşa că am decis că ani­malele sunt pacienţii mei favoriţi şi am început să mă ocup mai mult cu vin­decarea lor. Pepi, un pisic himalaian, al unui bun prieten, a fost cel ce mi-a defi­nitivat hotărârea. Am să vă spun po­ves­tea lui. Ea a de­venit po­vestea con­sa­crării mele ca tera­peut de ani­male.

Îl ştiu pe Pepi de când era un ghe­mo­toc alb şi orb, veşnic flămând, deoarece mama lui a avut o naş­tere trauma­ti­zan­tă şi el a fost singurul supravie­ţui­tor. Iniţial s-a născut fără respi­raţie, sor­tit morţii, ca toţi fraţii săi. Numai în­dâr­jirea stăpânului său l-a ţinut în viaţă. Acesta s-a apucat să-i facă res­piraţie artificială şi, încet-încet, a început să respire. Nu-i de mirare că a devenit un animal timid, fri­cos, neîn­demânatic şi dependent total de stăpân. Odată cu mutarea la curte, părea a deveni un animal nor­mal. Asta, până în ziua când, căzând de pe un gard, şi-a lovit o lăbuţă care s-a umflat şi n-a mai putut să mear