Faptul ca o institutie venerabila precum UNESCO celebreaza Filosofia este un semn incurajator intr-o lume ce da prevalenta, cum ne-au spus Heidegger, Horkheimer si Adorno, mentalitatii stiintifico-tehnice si, in plus, a lasat loc relativismului si, mai nou, concretismului.
O lume in care se crede, aproape curent, ca numai ce este palpabil este real, ca adevarul si binele tin de contexte, iar exemplele epuizeaza conceptele. Semnul este incurajator caci ne aminteste de traditia Filosofiei: cum Hegel arata, filosofia este, intr-un sens, una cu istoria ei, iar aceasta istorie contine si momentele de filozofie propriu-zisa, nu numai de reflectii ce nu si-au gasit inca orizontul. Nu numai ca ne aminteste, fie si indirect, de marea filosofie, dar ne si obliga sa ne interogam asupra posibilitatii si importantei acesteia in zilele noastre.
Prin natura ei, filosofia evolueaza - de aceasta data impotriva ultimului Hegel - prin multiple filosofii, asadar plural si ca urmare a initiativelor individualitatilor. Filosofiile raman opere individuale, oricat de mare este importanta interogatiilor si argumentarilor intr-un grup de investigatie. De aceea, fiecare dintre cei care s-au angajat, oarecum profesional si biografic, sa elaboreze filosofie (din nefericire, cei mai multi dintre acestia se multumesc sa fie profesori de filosofie si prea putini filosofeaza!), este chemat, cu atat mai mult in „Ziua Filosofiei", sa se expliciteze si, poate, sa se legitimze. Natura individualizata a filosofiei te obliga sa incepi, fara nicio emfaza, cu ceea ce faci sau nu faci sau nu poti sa faci tu insuti.
Impartasesc o opinie despre filosofie (pe care nu o detaliez aici) care ma face sa consider ca reflectia asupra ceea ce este in jur, reflectia asupra sensului istoriei si reflectia asupra sensului vietii sunt de adus la unitate. De aceea, imi permit sa spun ca, de pilda, istori
