Un copil în vârstă de 9 ani, elev în clasa a III-a, s-a prezentat la orele de curs cu faţa tumefiată şi cu multiple lovituri pe corp, autorul agresiunii fiind chiar tatăl său. Miercuri, în jurul orei 15.00, directorul Şcolii Generale Nr. 1 Bosanci a sesizat poliţia că unul dintre elevii din clasa a III-a s-a prezentat la cursuri cu multiple echimoze la nivelul feţei şi al corpului, povestind că a fost bătut de tatăl său.
Poliţia a demarat o anchetă şi s-a stabilit că minorul a fost agresat marţi seară de tatăl său, Niculai B., în vârstă de 37 de ani, din Bosanci. Acesta şi-a lovit în mod repetat fiul cu o curea şi cu o bucată de lemn, peste faţă şi peste corp.
Având în vederea gravitatea agresiunii, minorul nu a mai fost lăsat să plece de la şcoală acasă, fiind internat la Centrul de Primire în Regim de Urgenţe a Minorilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele tatălui agresor, pentru săvârşirea infracţiunii de „rele tratamente aplicate minorilor”, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale se va stabili încadrarea exactă a faptei.
Trei copii crescuţi de tată, cu mama plecată în străinătate şi fără casă după un incendiu
Între timp, ieri, specialiştii de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au demarat şi ei o anchetă pentru a lua măsuri de protecţie a copilului agresat şi a fraţilor săi.
Băiatul în vârstă de 9 ani mai are un frate în vârstă de 5 ani şi o soră de 3 ani. Toţi trei au fost luaţi de la domiciliu şi internaţi în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă. În prealabil, băiatul în vârstă de 5 ani şi fata de 3 ani au trecut şi pe la Spitalul Judeţean, unde au primit un tratament pentru scabie.
Conform anchetei, mama celor trei copii este plecată în Austria, minorii fiind crescuţi de tată. Situaţi