Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Traian Băsescu îl confundă din nou cu foştii premieri Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu, afirmând că şeful statului nu trebuie să se ocupe de guvernare, întrucât atunci când a făcut asta "inima României a fost oprită, şi cea economică şi cea socială".
Premierul a fost întrebat, la Târgu Mureş, în legătură cu faptul că şeful statului a calificat ca neinspirată decizia Guvernului de a permite instituţiilor publice achiziţionarea de autoturisme cu preţul sub 18.000 de euro.
"Mă uimesc preocupările preşedintelui Băsescu, eu credeam că preşedintele ţării trebuie să se ocupe de reprezentarea în afacerile externe şi militare. Îmi pare rău dacă iar mă confundă cu domnul Boc sau domnul Ungureanu, de guvernare mă ocup eu. Dânsul se ocupă de ce are dânsul de făcut, că deocamdată mă bazez pe faptul că, atunci când domnul Băsescu s-a ocupat de guvernare, inima României a fost oprită, şi cea economică şi cea socială", a răspuns Ponta.
El a susţinut că "inima economică a României a fost distrusă de guvernele conduse de Traian Băsescu", iar "inima socială a fost supusă de asemenea unei distrugeri fără precedent".
"Cred că preşedintele Băsescu este principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în aceşti ani în România, motiv pentru care românii în număr atât de mare au vrut să-l demită în vară", a spus Ponta, calificând drept "genocid social şi catastrofă economică" situaţia lăsată în urmă de guvernările PDL.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că decizia Guvernului de a cumpăra maşini, cu o valoare de până în 18.000 de euro, este "una din măsurile neinspirate" pe final de an, apreciind că, dacă au rămas bani necheltuiţi, ar fi putut fi folosiţi la plata facturolor restante la ministere.
"Am înţeles că Guvernul s-a hotărât să cumpere maşini şi valoarea maşinilor să nu depăşească 18.