Pe 15 şi 16 noiembrie, la sediul ICR au loc Zilele Filmului Irlandez. Ajuns la ediţia a IV-a, evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland şi Reel Irland, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. În deschidere va lua cuvântul E.S. Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la Bucureşti.
Programul cuprinde lungmetrajele Once, în regia lui John Carney (joi, 15 noiembrie) şi One Hundred Mornings în regia lui Conor Horgan (vineri, 16 noiembrie), precum şi un grupaj de scurtmetraje – An Rinceoir [The Dancer], regia: Elaine Gallagher, The Crush, regia: Michael Creagh (15 noiembrie), Jonny Boy, regia: Laura Way şi Noreen, regia: Domnhall Gleeson (16 noiembrie).
Proiecţiile încep la ora 18.30. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.. Filmele în limba engleză vor fi subtitrate în română, iar cele în irlandeză vor fi subtitrate în limba engleză şi în limba română.
Once (2006, 88’), primul lungmetraj, prezintă povestea de dragoste dintre un tânăr muzician irlandez care îşi câştigă existenţa cântând noaptea pe străzile Dublinului şi o vânzătoare ambulantă, imigrantă din Cehia. Filmul a fost distins cu Premiul pentru cea mai bună melodie originală la Academy Awards 2008, Premiul pentru cel mai bun film străin – Independent Spirit Awards 2008, Premiul Publicului – World Cinema, Sundance Film Festival 2007 şi Premiul Publicului – Dublin International Film Festival 2007.
One Hundred Mornings (2009, 83’), cel de-al doilea lungmetraj din program, spune povestea relațiilor dintre două cupluri refugiate într-o casă de vacanţă izolată, relaţii care se deteriorează lor pe măsură ce proviziile scad şi casa devine ţinta atacurilor unor străini înfometaţi. Palmaresul filmului include Menţiunea Onorifică Specială a Juriului pentru Naraţiune la Festivalul Slamdance şi