Grecia poate fi salvată doar dacă va beneficia de o nouă ştergere a datoriei, potrivit lui Jens Weidmann, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE). Sursa: Reuters
"O ştergere a datoriei Greciei nu va rezolva problemele Greciei. În final va fi necesară pentru a recâştiga accesul pe pieţele de capital", a afirmat la Berlin Weidmann, scrie ekathimerini.com, citat de Agerpres.
Weidmann este totodată preşedintele Băncii Centrale a Germaniei. Oficialul german este de părere că dacă Grecia ar beneficia acum de o nouă ştergere a datoriilor, s-ar atenua presiunile asupra statului elen dar ritmul reformelor ar slăbi.
Cum a arătat prima ştergere de datorii
În aprilie, guvernul de la Atena a finalizat schimbul de obligaţiuni guvernamentale deţinute de creditorii privaţi. Obligaţiuni guvernamentale în valoare de aproximativ 199 miliarde de euro au fost restructurate, adică aproximativ 96,9% din obligaţiunile guvernamentale elene în valoare de 205,5 miliarde de euro deţinute de creditorii privaţi.
Schimbul voluntar de obligaţiuni a avut ca rezultat ştergerea a aproximativ 100 de miliarde de euro din datoria de 350 miliarde de euro a Greciei. Acordul este necesar pentru ca Grecia să obţină al doilea program de finanţare în valoare de 130 miliarde de euro, de la UE şi FMI.
Băncile, principalul creditor al Greciei, au avut cel mai mult de suferit. La nivel european au fost elaborate noi cerinţe de capitalizare pentru bănci.