De peste 50 de ani conductele de apă şi canalizare din municipiul nostru nu au mai fost schimbate. În urma câştigării proiectului de 20 de milioane de euro de către societatea Apă-Canal Sibiu, acest lucru va fi posibil cât de curând. Totuşi, pentru că trebuie urmaţi anumiţi paşi, ieri consilierii locali s-au întâlnit în şedinţă de îndată pentru a aproba o revizuire a studiului de fezabilitate al proiectului.
Pentru că cele 20 de milioane de euro provin de la Uniunea Europeană, iar proiectul este unul foarte amplu pentru municipiul nostru, la fel este şi birocraţia românească. După ce în urmă cu doar două luni aleşii au votat o variantă a studiului de fezabilitate, ieri a trebuit să se întâlnească din nou în şedinţă de îndată pentru a aproba o altă revizuire a Studiului de Fezabilitate al proiectului „Extinderea şi Reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov“.
Totuşi indicatorii tehnico-economici ai proiectului nu s-au schimbat, lungimea reţelelor rămâne aceeaşi, respectiv 34 de kilometri reţea de canalizare, 32 de kilometri reţea de apă, 30 de puţuri la cele 3 uzine de captare.
(A.R.)
De peste 50 de ani conductele de apă şi canalizare din municipiul nostru nu au mai fost schimbate. În urma câştigării proiectului de 20 de milioane de euro de către societatea Apă-Canal Sibiu, acest lucru va fi posibil cât de curând. Totuşi, pentru că trebuie urmaţi anumiţi paşi, ieri consilierii locali s-au întâlnit în şedinţă de îndată pentru a aproba o revizuire a studiului de fezabilitate al proiectului.
Pentru că cele 20 de milioane de euro provin de la Uniunea Europeană, iar proiectul este unul foarte amplu pentru municipiul nostru, la fel este şi birocraţia românească. După ce în urmă cu doar două luni aleşii au votat o variantă a studiului de fezabilitate, ieri a trebuit să se întâlnească din nou în şed