Pe locul actualilor şimăndani au existat ocupaţii vechi, care s-au păstrat până în zilele noastre.
Fiertul ţuicii
Când fructele începeau să se coacă, erau adunate în căzi de lemn pentru ţuică. Ca ţuica să fie bună, fructele băgate în cadă nu aveau voie să fie putrezite, uscate sau murdare. Erau ţinute în aceste căzi acoperite, la fermentat, 2-6 săptămâni, în funcţie de zahărul din fructe şi de temperatura de afară. Când fructele nu erau destul de dulci oamenii mai adăugau 1-2 kg. de zahăr. Apoi căzile cu fructe fermentate (borhotul) erau duse, odinioară cu carul, mai târziu cu căruţa, la pălincărie. Fiecare gospodar supraveghea întregul proces de distilare, pentru a se asigura că ţuica sa va ieşi bună, că nu se afumă. De obicei, distilarea se făcea în cazanele cu o capacitate de 140 l, la foc domol. Durata era de 1-2 ore pentru un cazan. În localitate distilarea se face de două ori, produsul final fiind adus la o tărie de 50-52 de grade. Una din formele tradiţionale de verificare a tăriei este scuturatul sticlei. Dacă ţuica ţine mărgele, înseamnă că are peste 45 de grade. Cu cât mărgelele ţin mai mult, cu atât are mai multe grade. Pentru fierbere plăteau, conform înţelegerii, o cotă parte din ţuică proprietarului pălincăriei.
Făcutul praiului de prune
Praiul se făcea în cazan de aramă în curte. Zahăr nu se punea deloc. Praiul trebuia să fiarbă la foc mic, până se îngroşa de stătea lingura de lemn cu care se învârtea, în picioare. De multe ori se strângeau, la fiertul praiului mai mulţi, şi stăteau până noaptea pe la 2-3.
Tăiatul şi preparatul porcului
Porcii se tăiau în Şimand înainte de Crăciun, iar sacrificial a fost la origine unul ritual (porcul era întors cu capul spre răsărit, i se făcea pe cap cruce cu cuţitul şi se presăra sare etc.). Înjunghierea avea loc dimineaţa devreme. De obicei cel care îl înjunghea era or
