Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcanele de pe site-urile de matrimoniale. Iubirea virtuală poate deveni coşmarul vieţii tale

Publicat in Ora de Iasi, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Relaţiile care încep pe Internet sunt foarte riscante, pentru că niciodată nu ştii cine se poate ascunde de fapt în spatele tastaturii de pe care primeşti tot felul de mesaje frumoase. Dacă ai decis, însă, să-ţi cauţi iubirea pe net, trebuie să fii foarte atent cu cine intri în vorbă.

Poveştile de iubire ţesute pe Internet sunt dintre cele mai interesante, dar şi destul de riscante. Nu puţine sunt persoanele care şi-au pierdut capul în jocul virtual al iubirii şi apoi au fost cel puţin dezamăgite, la fel cum mulţi sunt şi cei care şi-au găsit jumătatea în faţa unui monitor.

Nathalie Kelderman, în vârstă de 37 de ani, a trăit însă coşmarul vieţii ei în urma unei idile născute pe Internet şi a vrut să-şi facă povestea cunoscută tocmai pentru ca alte persoane să nu treacă prin acelaşi calvar ca ea.

Disperată să-şi găsească jumătatea, Nathalie a apelat la site-urile de matrimoniale, în 2010, după ce relaţia pe care o avusese în ultimii opt ani se destrămase. După un timp, părea că soarele a ieşit şi pe strada ei, atunci când a început să discute tot mai mult cu un bărbat originar din Sicilia, Italia şi totul la el era absolut magnific. Cei doi s-au întâlnit şi “chimia” a fost evidentă încă de la prima vedere. Se vedeau săptămânal, iar Mauro o răsfăţa cu cadouri cumpărate din veniturile pe care le obţinea lucrând ca asistent medical pe un vas.

Relaţia mergea cum nu se poate mai bine, însă totul a luat o turnură oribilă. Iubitul ei, Sebastiano Mauro, în vârstă de 43 de ani, a devenit dintr-o dată foarte posesiv şi încerca să îi limiteze timpul petrecut la călărie şi cu prietenii. Deşi nu i se părea în regulă, Nathalie a încercat să gestioneze lucrurile cum s-a priceput. Dar totul a scăpat de sub control în iulie 2011, când Mauro şi-a ieşit pur şi simplu din minţi atunci când femeia a salutat un alt bărbat. Simţindu-se jignit şi umilit, Mauro a dec

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 50 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°