Fostul primar de la Mihalţ, Ioan Toma Cârnaţ, a primit a doua condamnare la închisoare cu suspendare de la Judecătoria Blaj. După pedeapsa de 6 luni de închisoare pronunţată prin decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizie definitivă, la începutul lunii octombrie, joi, instanţa de la Blaj a dispus 3 ani de închisoare cu suspendare şi plata unor despăgubiri materiale către APIA Alba, de 776.483 lei. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.
Ioan Toma Cârnaţ (52 de ani) a fost primar în perioada 2000 – 2004, însă la momentul instrumentării cazului de către DNA, se face referire la calitatea sa de referent al Primăriei Mihalţ. Potrivit procurorilor, acesta a falsificat semnătura primarului comunei Mihalţ în funcţie, Flavius Breaz, cu scopul de a obţine pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene. Infracţiunile de care a fost acuzat sunt: folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi fals material în înscrisuri oficiale. Puteţi citi mai multe aici despre decizia definitivă a Curţii de Apel Alba Iulia în acest caz din octombrie.
Joi, 15 noiembrie, Judecătoria Blaj a dispus: „În baza art. 18 indice 1 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2, art. 74 lit a şi c Cod penal şi art. 76 lit. a Cod penal, condamnă inculpatul Cârnaţ Toma Ioan (…), la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor. În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a t