În 1990, după ce termină cursurile universitare, tânărul Christopher McCandless îşi donează toţi banii, rupe orice legătură cu familia şi cei apropiaţi, şi pleacă de unul singur, fără aproape nimic la el, spre Alaska. Visează să ajungă în sălbăticie. În aprilie 1992 ajunge în localitatea Fairbanks, iar de aici face autostopul până la intrarea în traseul numit Stampede Trail, în apropierea Parcului Naţional Denali. Moare după mai bine de 100 de zile, în care supravieţuise mâncând rădăcini, seminţe şi carne de vânat. Trupul lui este descoperit trei săptămâni mai târziu. Aceasta este pe scurt povestea care a constituit subiectul unui articol publicat de Jon Krakauer în ianuarie 1993 în revista Outside. Articolul avea să fie dezvoltat într-o carte, apărută în 1996 şi ecranizată în 2007 de Sean Penn. În sălbăticie apare în 2012 în colecţia „Raftul Denisei”, în traducerea excelentă semnată de Iulia Blaga.
Avem de-a face cu o carte de nonficţiune, care trebuie citită şi apreciată după alte reguli decât cele ale unei proze obişnuite. Niciuna dintre informaţiile prezentate de Jon Krakauer în volum nu este scornită sau înflorită, autorul preferând o relatare rece, distantă şi foarte atent documentată. Acolo unde datele obţinute erau incomplete, Krakauer se lansează în ipoteze personale, dar îşi avertizează foarte apăsat cititorii despre acest lucru. Supoziţia nu trece niciodată drept adevăr, această onestitate extraordinară având rolul de a da cărţii mai multă forţă.
Paradoxal, există însă şi un interes literar al unui text scris altminteri într-o manieră foarte aseptică: povestea îşi seduce şi devorează povestitorul. Cu cât Jon Krakauer află mai multe detalii ale istoriei uluitoare trăite de Chris McCandless, cu atât se transformă chiar el în personaj şi se dezvăluie cititorului. Experienţele personale ale autorului încep să fie transpuse în carte şi sunt prezen