Deputatul Alin Trăşculescu a venit, vineri după-amiază, la Comisia juridică a Camerei, care urmează să discute cererea de arestare preventivă a acestuia, declarând jurnaliştilor că este nevinovat.
Trăşculescu a venit însoţit de avocat.
La sosirea la Comisie, Trăşculescu a fost asalatat de jurnalişti, cărora le-a declarat doar că este nevinovat.
El a intrat în sala de şedinţe fără a face alte declaraţii.
Deputatul PSD Florin Iordache le-a spus jurnaliştilor că şedinţa se va desfăşura cu uşile închise.
Şedinţa Comisiei era programtată pentru ora 13.00, dar a fost amânată până la 15.30, motivul oficial fiind necesitatea ca membrii Comisiei să studieze dosarul mai mult timp.
Câţiva deputaţi au sosit deja la Parlament pentru a participa la şedinţă.
Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, Ministerului Justiţiei să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trăşculescu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals.
“Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza Parlamentul României – Camera Deputaţilor pentru a cere, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României, art. 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi art. 193 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, încuviinţarea arestării deputatului Trăşculescu Alin Silviu, inculpat în dosarul nr. 336/P/2012, în sarcina căruia au fost reţinute următoarele infracţiuni: trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Antico