Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Sinescu solicită fonduri pentru 38 de primării care nu mai au bani de salarii

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat în cursul zilei de ieri că împreună cu administraţia judeţeană a solicitat Guvernului României fondurile necesare pentru primăriile care nu îşi pot achita salariile până la sfârşitul anului. Florin Sinescu a declarat că 38 de primării nu mai dispun de fonduri pentru a-şi plăti salariaţii. Sinescu a explicat că plafonul cheltuielilor de personal estimat pentru anul 2012 în localităţile din judeţul Suceava este de 543.852.240 lei, suma de care ar mai fi nevoie pentru a acoperi cheltuielile cu salariile angajaţilor primăriei fiind de circa 5,14 milioane de lei.

Prefectul judeţului Suceava a arătat că potrivit unei situaţii întocmite de instituţia pe care o conduce şi de Consiliul Judeţean, până pe data de 31 octombrie 2012 s-au plătit drepturi salariale în sumă totală de 437,89 milioane de lei. Florin Sinescu a mai spus că necesarul de fonduri pentru a plăti salariile angajaţilor din primăriile din judeţ în ultimele două luni ale anului ar fi de 105.084.010 lei. „38 de unităţi administrativ teritoriale nu deţin în totalitate fondurile pentru plata salariilor până la sfârşitul acestui an, sumele necesare situându-se între 600 de lei şi 2.377.000 lei.Am înaintat la Guvern situaţia centralizată a cheltuielilor de personal de la nivelul unităţilor administrativ teritorialeîn vederea solicitării asigurării finanţării. Urmează ca primăriile din judeţ să primească aceste sume, astfel ca toţi angajaţii să-şi primească salariile la timp”, a mai spus Florin Sinescu.

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat în cursul zilei de ieri că împreună cu administraţia judeţeană a solicitat Guvernului României fondurile necesare pentru primăriile care nu îşi pot achita salariile până la sfârşitul anului. Florin Sinescu a declarat că 38 de primării nu mai dispun de fonduri pentru a-şi plăti salariaţii. Sinesc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°