USL şi-a lansat aseară, la Sala Palatului, candidaţii din Bucureşti pentru alegerile din 9 decembrie. Obiectivul declarat al acestora este ca în Capitală PDL să nu obțină niciun parlamentar.
Victor Ponta vrea să modifi ce Constituția, iar la primul articol să se precizeze că nu există interes național superior celui exprimat de cetățeni la vot
Sursa: FOTO: CODRIN PRISECARU
Înaintea începerii evenimentului, participanţii au fost încălziți cu imagini de la lansarea candidaţilor USL pe ţară, care a avut loc luna trecută pe Arena Naţională. Aspiranții la un loc de parlamentar în București erau toți grupați pe scenă, unde Călin Popescu Tăriceanu putea fi văzut discutând cu Victor Ciorbea, ca de la fost premier la fost premier.
Printre oamenii în serioase costume negre, proaspătul transfer liberal Gigi Becali era o pată de culoare. Sau mai precis o pată în culorile vișiniu (costumul), negru (cămașa) și roșu (cravata). Becali se plimba stingher pe scenă, ignorat de colegii din USL și, din când în când, se apleca să mai dea mâna cu câte cineva din sală.
Imnul României, fără Traian și fără versuri
După ce liderii USL, Crin Antonescu, Victor Ponta și Daniel Constantin, și-au făcut intrarea, celor prezenți li s-a cerut să se pregătească pentru că se va intona "imnul României, odată și pentru totdeauna așa cum trebuie". Ocazie cu care s-a văzut că, în viziunea USL, "așa cum trebuie" înseamnă numai muzica, fără versuri. Și, evident, fără Traian.
Inspirat, președintele interimar al PNL București, Eugen Nicolăescu, a fost primul la cuvânt. "Obiectivul USL București este câștigarea tuturor mandatelor de parlamentar! București e locul în care PDL își va găsi sfârșitul!", a proclamat acesta.
I-a urmat la cuvânt ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Cu o voce ca un scrâșnit de cretă pe o tablă, aceasta a maltratat dint