Ramona Micu a fost desemnată Miss Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, iar Adelin Marcu s-a ales cu titlul de mister, în cadrul unui spectacol de zile mari, ce a adus în prin plan personaje din jocurile video. Cele mai frumoase opt boboace şi chipeşii lor parteneri au făcut show aseară, pe scena Casei de Cultură din Focşani, spectacolul intitulându-se „Games editions”.
Competiţia celor mai frumoşi boboci a debutat cu proba de prezentare a ţinutelor de zi, moment urmat de un dans demonstrativ al majoretelor liceului. A urmat apoi proba surpriză, concurenţii trebuind să-şi recunoască partenerele, care au intrat pe scenă purtând măşti. De asemenea, ei au trebuit să spună cel puţin două argumente pentru alegerea făcută. După acest moment, pe scenă a urcat o elevă care a dansat după o melodie orientală, în afara concursului, publicul aplaudând-o din tot sufletul.
Balul Bobocilor a continuat cu proba de originalitate, acesta fiind momentul în care bobocii au intrat în pielea personajelor preferate din jocurile video. Unii şi-au ales eroi din Counter Strike, alţii din jocul Super Mario, pe care le-au jucat în fiecare zi atunci când erau mici. De asemenea, de pe scenă nu a lipsit nici Lara Craft din jocul Tomb Raider, dar nici Harry Potter sau amuzantul şi inocentul Tarzan.
După o seară plină de surprize şi de voie bună, puştii au acordat o diplomă specială profesoarei Marina Vasilov, coordonatoarea Balului, pe care au supranumit-o „Gamer Profesionist”. S-au mai acordat diplome de popularitate elevilor Anca Aftim şi Andrei Marin. Titlul de miss şi mister eleganţă a fost revendicat de Alexandra Buzoianu, respectiv Rareş Dumitru. Distracţia liceenilor a continuat la Bavary Club.
Open publication - Free publishing - More monitorul
Ramona Micu a fost desemnată Miss Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani, i