A ieşit bine cu Belgia, poate prea bine pentru un meci amical. Tot acest noroc ne-ar fi prins mult mai bine într-un meci oficial, cu turcii sau cu ungurii. Dar nu se ştie, Piţi e jucător, pasa asta îl poate ţine şi la anul. Şi selecţionabilii stelişti au ieşit în câştig pentru că şi-au consumat gafele la naţională. E drept, la golul belgian l-au avut complice şi pe Găman. Iar pe Tătăruşanu chiar nu îl mai văzusem cam de multişor degajând greşit sau ieşind la centrări pe sub traiectorie. Golul primit l-am contrabalansat printr-un gol de autor al lui Maxim, care a jucat titular în locul lui Torje, iar după rocadă i-a trecut ştafeta golului chiar lui Torje, în urma unui penalty picat din cer. Am fi putut duce scorul şi mai sus, dar când am scăpat trei contra unu pe final, Tănase a stricat faza. După un asemenea meci la naţională n-ar mai trebui selecţionat la Steaua! Nu se ştie de ce, după ce au lâncezit jocul zeci de minute, belgienii s-au trezit în prelungirile partidei şi nici acum ai noştri nu înteleg cum de n-au luat gol.

Dar să nu ne mai pierdem vremea cu lucrurile inexplicabile, să trecem la evenimentul serii, unul perfect explicabil numai pentru că este vorba de Ibrahimovic. După ce marcase patru goluri Germaniei, Suedia a dat tot patru şi Angliei, numai că de data asta a şi câştigat. Iar toate golurile au purtat aceeaşi parafă inconfundabilă: Ibra. Bineînţeles, ultimul gol a fost nestemata serii. Nu-l voi descrie, l-aş strica. Dar nu execuţia, altceva este chintesenţa acestor rezolvări: simplul fapt că pot trece prin minte. Practic, sunt nebunii, dar dintotdeauna nebuniile au schimbat lumea. Să adaugăm acest gol în galeria Ibra, alături de acea şerpuire infinită pe când era în campionatul olandez, la Ajax, sau de acel călcâi aerian trimis în vinclul lui Buffon la un turneu final european. Iar povestea omului-campionat (va câştigaşi cu PSG) este depart