Românii ar putea să circule, din aprilie 2013, pe autostrada Orăştie-Sibiu (82 de km). Tronsonul face parte din coridorul IV paneuropean de transport, care traversează România de la vest la est, pornind de la Nădlac, trecând prin Piteşti şi terminându-se la Constanţa.
Sursa: Facebook
Pe traseul autostrăzii va exista cel mai lung viaduct din România, în zona localităţii Aciliu (Sibiu), care va avea o lungime de peste un kilometru. Viaductul de la Aciliu are o înălţime maximă de 77 de metri, are 12 piloni, iar lăţimea totală a celor două benzi este de 13 metri. Constructorul estimează că viaductul de la Aciliu ar putea fi gata până la sfârşitul acestui an.
Sursa:Facebook
Pe traseul autostrăzii va exista şi primul tunel de autostradă din România, pe Dealul Săcelului. Tunelul va avea o lungime de 340 de metri.
Sursa: Facebook
Autostrada Orăştie-Sibiu este împărţită în patru loturi de execuţie după cum urmează:
- Lot 1: km 0+000 - 24+110 - constructor Strabag
Valoarea ofertei câştigătoare este de 551 milioane lei.
- Lot 2: km 24+110 - 43+855 - constructor asocierea Straco Grup -Studio Corona
Valoarea ofertei câştigătoare 377,7 milioane lei.
- Lot 3: km 43+855 - 65+965 - constructor Impregilo SpA
Valoarea ofertei câştigătoare 604,7 milioane lei.
- Lot 4: km 65+965 - 82+070 - constructor asocierea Astaldi SpA-Euroconstruct Trading 98-Astalrom
Valoarea ofertei câştigătoare este de 484,8 milioane lei.
Astfel că valoarea totală a autostrăzii este de 2,01 miliarde lei (448 de milioane de euro).
Sursa:Sibiul.ro
Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, declara în primăvară că în cazul în care termenul - aprilie 2013 - nu va fi respectat, constructorii vor fi penalizaţi, penalităţile fiind prevăzute în contractele încheiate cu