Înaintea prânzului, de obicei, uneori la debutul unei reuninuni informale, bon viveurii obișnuiesc să guste un pahar de aperitiv
Cuvântul franțuzesc „aperitif“ provine din latinescul „aperire“, care înseamnă a deschide. Sensul găsit de francezi pentru băuturile sau gustările pe care le putem reuni sub această noțiune se referă, bineînțeles, la pofta de mâncare pe care acestea au darul să ți-o deschidă.
Aperitivele sunt îndeobște băuturi fresh care pot fi băute înainte de masă sau la petreceri, înviorând orice reuniune. Trebuie să aibă un gust dulce-acrișor și să stimuleze, prin compoziția lor, sucul gastric. Francezii sau italienii preferă vinurile fortifiate la început de masă. Sau vermuturile, care sunt, de fapt, vinuri fortifiate (întărite cu alcool adăugat ulterior) și îmbogățite cu combinații de ierburi și condimente care au darul să potențeze aroma băuturii și să-i dea acel gust dulce-acrișor despre care vorbeam.
Un lucru bun cu aceste licori este că, odata ce le-ai deschis, stau bine mersi în frigider și te așteaptă să le termini oricând ai chef. Pe vremuri, erau băute simplu, cu un pic de sifon sau câteva cuburi de gheață. Însă odată cu apariția cocktailurilor, restaurantele servesc aceste vermuturi, chiar și în Europa, în diverse combinații.
Unul dintre cele mai cunoscute aperitive, într-o creștere semnificativă de popularitate în ultimii ani, este Aperol, un lichior produs în Italia de la începutul secolului trecut, care a stat multă vreme în umbra fratelui său mai mare, Campari. Cele două băuturi seamănă foarte mult, însă Aperolul este mai slab alcoolizat (11%, aproape la jumătate cât Campari) și are un gust mai pronunțat de portocală. Băutura aceasta cu nume de medicament este făcută dintr-un mix de arome și ingrediente foarte ingenios alăturate (coji de portocală, rubarbă sau gențiană sunt câteva dintre ele). Popularitatea din