Megamax, o nouă televiziune dedicată copiilor, va fi lansată în România pe 19 noiembrie, fiind disponibilă iniţial în grila UPC Digital, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei Chello Central Europe.
Adresat în special băieţilor cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, Megamax propune o nişă cu emisiuni de animaţie şi aventură, care provin de la cei mai mari distribuitori din lume şi sunt unice pe piaţa de televiziune, spune Chello Central Europe.
Canalul va fi dublat integral în limba română şi va fi difuzat timp de 6 ore, zilnic, în intervalul orar 14.00 - 20.00. Din ianuarie 2013, emisia Megamax va creşte cu 3 ore, iar începând cu luna aprilie, Megamax va fi difuzat pe parcursul întregii zile.
Serii care au înregistrat un mare succes în străinătate, precum "Transformers", "Twisted Whiskers", "Dex Hamilton" şi "Iron Kid", vor fi difuzate pe acest post în premieră în România. Personajele Spark-e şi I-ron, doi roboţi din altă dimensiune, îşi vor face simţită prezenţa în multe din emisiunile postului.
De asemenea, potrivit Chello Central Europe, Megamax este prima televiziune pentru copii care aduce un conţinut de programe cu teme sportive. Structura programelor a fost concepută ţinând cont de nevoile identificate în nişa de profil.
"Au trecut 12 ani de la lansarea cu succes a celui mai iubit canal de desene animate pentru copiii de până în 12 ani, Minimax, iar micii telespectatori au crescut şi astăzi se află la vârsta la care educaţia este un element fundamental în dezvoltarea lor. Astfel, s-a născut idea de Megamax, un post tv adresat băieţilor, care îi îndrumă să devină eroi, apărători ai valorilor umane. Megamax s-a lansat exact la momentul potrivit, când am constatat existenţa unor nevoi reale pe această nişă, dorindu-ne să fim alături în continuare de publicul nostru", spune Levente Málnay, CEO Chello Central Europe.