PARADOX Există în licitaţiile de artă ceva mult mai preţios decât unicatele - este vorba de seriile celebre.
Valoarea deosebită a operelor de artă vine (în termeni economici) în primul rând din caracterul de unicat al lucrărilor. Totuşi, cele mai scumpe opere din lume, şi unele dintre cele mai scumpe de pe piaţa românească, sunt părţi ale unor serii celebre, care nu micşorează, ci cresc valoarea individuală a operelor.
Recordurile absolute ale pieţei internaţionale de artă sunt deţinute de versiuni ale picturilor „Jucătorii de cărţi", de Cézanne (vânzare privată, record absolut), şi „Strigătul", de Munch (record pentru vânzările în licitaţii publice). În ambele cazuri lipseşte caracterul de unicat al tablourilor.
CLUBUL SELECT AL COPIILOR DE AUTOR
Pictura lui Cézanne face parte dintr-o serie cu cinci variante. Cea mai notorie variantă este la Muzeul Orsay din Paris şi a beneficiat de o amplă susţinere din partea statului francez, fiind reprodusă pe timbre şi pe vechile bancnote de 100 de franci. Versiunea vândută la începutul acestui an are diferenţe majore faţă de varianta de la Orsay, dar este singura care se mai află în colecţii private.
Cumpărător a fost emirul din Qatar, care iniţiază un amplu muzeu de artă la Doha, vânzător a fost unul dintre moştenitorii miliardarului grec George Embiricos, iar intermediar a fost nepotul pictorului Camille Pissarro. Preţul a rămas neprecizat oficial, fiind estimat între 250 şi 300 de milioane de dolari.
În cazul „Jucătorilor..." lui Cézanne diferenţa între variante este remarcabilă, intenţia autorului fiind aceea de a realiza opere din ce în ce mai stilizate. Fiecare dintre variante este în fond un original, parte a unei serii tematice care a revoluţionat pictura şi a prefigurat cubismul.
O altă operă, „Strigătul" lui Munch, a răsturnat toate regulile licitaţ
