Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Osorhei s-a chinuit cu Zalaul

Publicat in Bihor Online, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Scris de Teodor Biriş - Echipa bihoreană şi-a încheiat seria meciurilor susţinute acasă în acest tur cu o victorie, scor 1-0 (1-0), cu FC Zalău. Un succes cu emoţii, pentru că în repriza a doua, deşi au evoluat în inferioritate, zălăuanii au dominat clar formaţia gazdă.

Golul de trei puncte a fost reuşit de Lupaşcu în minutul 20, când a profitat de greşela defensivei adverse şi a reluat în plasă mingea centrată de Lukacs.

Din minutul 35, zălăuanii au rămas în inferioritate numerică după ce Bulz, fost jucător la echipa bihoreană, a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Paradoxal, cu un om mai puţin, FC Zalău s-a instalat la cârma partidei, iar C. Sabou 52 şi 70 şi Bode 90 au irosit situaţii bune de a egala. Cu fundaşii centrali la mijlocul terenului, FC Zalău a determinat echipa gazdă să se apere în jumătatea proprie şi abia după minutul 70 a reuşit să se mai apropie de poarta adversă, Lupaşcu reluând în plasa laterală o minge ajunsă cu noroc la el. Până la urmă, bihorenii au rezistat şi cu punctele acumulate se menţin pe locul 2 în Seria a V-a.

La echipa zălăuană au evoluat şi câţiva jucători trecuţi prin fotbalul bihorean precum Cornaci, C. Sabou, Bode, Dumiter, Bulz şi Trip.

Au evoluat echipele:

CS Oşrohei: Sălăjan – Ştefănuţ, Ş. Pop, Tăut, Cura, Magda, Todea (46 S. Ban), Pereţ (55 Pintea), Galea (83 Fitero), Lukacs (61 Briciu), Lupaşcu. Antrenor: Cosmin Bodea

FC Zalău: Chiş – Lung (70 Jula), Cozma, Bulz, Negrean, Bode, C. Sabou, Maior (56 Teglaş), Ionaşcu (20 Ţiriac), Trip, Dumiter. Antrenor: Marius Paşca

Rezultate complete din Seria a V-a:

Naţional Sebiş – Olimpia Satu Mare 3-2 (2-2). Coţan 9, Neşculescu 33 – penalty, Botiş 90+4 / Hanus 23, Iuhasz 25

Europa Alba Iulia – Jiul Petroşani 2-2 (0-1). M. Cristea 48, Muntean 67 / Matei 14, Ursache 61

CS Osorhei – FC Zalău 1-0 (1-0). Lupaşcu 20

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inteligenţa artificială, folosită cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase. Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Un șofer din Maramureș a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară

Gandul acum 38 minute
Un tânăr de 28 de ani a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, polițiștii oraşului Şomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism condus pe DN1C, d

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 5 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

O nouă minivacanță, săptămâna viitoare. Câte zile libere au bugetarii

Botosani News acum 3 ore
Săptămâna viitoare, românii care lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea zilei de 1 mai (joi – Ziua Muncii), iar aceştia ai şi ziua liberă de 2 mai 2025 care urmează să facă

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 9 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°