Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surugiu propune un program de subvenţionare a utilajelor pentru agricultorii din zona de munte

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Radu Surugiu, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că va susţine demararea unui program guvernamental pentru subvenţionarea utilajelor de care au nevoie agricultorii din zona de munte. Surugiu a spus că aceasta este una dintre problemele importante pe care i-a semnalat-o populaţia din localităţile colegiului în care candidează. El a spus că un astfel de program a fost iniţiat în anul 2005 de Guvernul condus de liberalul Călin Popescu Tăriceanu, şi că va discuta posibilitatea demarării unei astfel de iniţiative cu actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.

„Subvenţionarea utilajelor de care au nevoie agricultorii din zona de munte a judeţului este o problemă care trebuie rezolvată, am preluat-o şi mă voi ocupa de ea. Şi cu siguranţă că se vor ptuea găsi resurse”, a spus Surugiu.

Pe de altă parte, candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 10 a mai precizat că în cursul zilei de miercuri, 21 noiembrie a.c., în judeţul Suceava va fi prezent ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Mihai Voicu. Radu Surugiu a arătat că acesta se va întâlni cu reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii din Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc.

Constantin Galan acuză „campania murdară” a lui Aurel Olărean şi Orest Onofrei

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, candidatul USL pentru funcţia de deputat în Colegiul nr. 6 Rădăuţi, Constantin Galan, a acuzat „campania murdară” împotriva sa pe care o practică primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean, şi contracandidatul său de la ARD, Orest Onofrei. Galan a subliniat că cei doi încearcă să-i strice imaginea în faţa locuitorilor municipiului Rădăuţi. Mai mult, Constantin Galan a acuzat faptul că Aurel Olărean încearcă să-l înlăture din Consiliul Local Rădăuţi, folosindu-se de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°