PĂMÂNTUL ISPITIT
Vezi, vatra soarelui a-ncins
Pământul ispitit în tine
Care se-nalţă dinadins
Mai sus de rău, mai jos de bine!
Nici dorul umbrei nu mai vrea Să se răsfeţe după pleoape?
Privirea ţi-e o veghe rea
Ce vrea-n lumină să mă-ngroape?
De ce să-ţi fiu mereu supus,
Pământul tău, posomorâtul?
Doar barda lunii cade-n sus
Dorinţelor să taie gâtul...
Nicio uimire, niciun gest
De împăcare nu te cheamă?
Sunt arhimedic punct celest,
Ori melc închis în el de teamă...
1979
OEDIP SINGUR
Cu unghiile-nfipte-n ochi mă zbat
Cu sânge viu pe faţa-ntunecată,
Iubirea, ca un bléstem fulgerat,
Pe frunte-n miezul nopţii mi se-arată.
Pârjol în suflet, gheţuri în cuvânt,
Sori tineri, din trecut, îmi bat în faţă,
Cu ei de mână, mă trezesc cântând
Şi toate mările din jur mă-nvaţă
Să trec aşa, orbecăind, cu paşi
De rege tânăr, blestemat de zei
Ca singur, singur, singur să mă laşi
Iubire tristă, legendar temei
Al lumii care naşte, care moare
Cu fiecare nuntă – sfânt izvor
De alte lumi mai pure, roditoare,
Un fluviu majestuos spre viitor...
1987
CĂDERE
Sub aripa solară
A fiinţei te ascund,
Să nu dai de mâl şi de prund,
De zonele joase
Unde timpul miroase
A dragoste de mucegai,
A silă de-mbrăţişări şi de rai.
Fă-mi un semn c-o să vii
Cu o furtună de ciocârlii,
C-o să mă fereci sub gene
De trestii nepământene,
C-o să mă-nchizi în priviri
Sub gratii de ore subţiri,
Sub bârne de ani trecători
Ca melancolicii sori,
Să poţi să mă vezi
Cum hohotesc în amie