Să ne imaginăm că, atunci când vorbim despre un artist, în general, sau despre un pictor, în special, am putea încerca să-l definim prin însăşi esenţa artei sale; a creaţiei sale. Sau printr-un element care nu are concurenţă; eventual un fel de substitut ala capacităţii lui de a privi lumea. Unul în care să convieţuiască propria identitate, capacitatea de a visa şi neliniştea care îi ţine treaz cugetul, bătăile inimii şi
dragostea faţă de tot ce vieţuieşte, până la gânduri, idei, miracole, tristeţi, mângâieri şi… nemărginiri. Toate, dar absolut toate, încărcate de suflul divin.
De altfel, unii artişi au avantajul de fi identificaţi prin pulsul vital al operei lor, alţii prin febrila căutare de sine sau prin bucuria nesfârşită de a dărui… Ei bine sunt şi artişti care îşi dezvăluie, (prin opera lor), la propriu şi, deopotrivă, la figurat, inocenţa primei priviri şi a primului pas spre lume. Poate ei înşişi devin expresia unei imagini inconfundabile. Acest sentiment l-am încercat în faţa unor picturi semnate de tânărul Bogdan Mihai Radu: lucrări de dimensiuni mici sau medii, în ulei pe pânză, adevărate giuvaere de culoare ; "flăcări de culoare" (sintagma ce i se potriveşte artei lui!) chemându-te sub platoşa de jăratic a spectrului solar. Sub un cer care adună toate "episoadele" cromatice ale zilei, revendicându-şi lumina maestuoasă a unei dimineţi de vară sau al unei amiezi de toamnă pârguită, vibrand sub dansul vieţii din aer şi de pe pământ. Recunosc, între toate genurile pe care le practică - de la peisaje, flori, nuduri, compoziţii cu personaje, marine - am simţit că lucrarea "Flăcări de pădure" - "cântăreşte" cât toate la un loc. Este un echivalent al inimii care tresaltă în faţa vitalităţii ; este neodihna drumului spre sine ; nesaţul privirii în universul muzical al culorilor. Aşadar, din "Flăcări de pădure" picură, puţin câte puţin, "irişi", "an
