Viaţa politică italiană este plină de incertitudini după un an de la prăbuşirea Guvernului Berlusconi, stânga recuperând teren în faţa dreptei, dar fără ca vreo formaţiune să fie în măsură să domine după alegerile legislative din 2013, lăsând calea deschisă unui Guvern Monti-bis.
Cel mai important partid de dreapta, PdL, afectat de scandaluri şi părăsit de activişti din cauza susţinerii pe care a acordat-o politicii de austeritate a Guvernului Monti, nu reuşeşte să se elibereze de figura tutelară a lui Il Cavaliere. Acesta şi-a pierdut legendarul fler politic şi multiplică anunţurile contradictorii.
Într-o zi el îşi exprimă acordul faţă de organizarea unor alegeri primare, în decembrie, în vederea degajării unui lider, însă în ziua următoare lasă să planeze îndoiala cu privire la organizarea lor, iar în altă zi promovează o convenţie în stil american sau afirmă că se află în căutarea unui om providenţial. Fanii săi nu mai ştiu când vorbeşte serios, în timp ce alţii se distanţează, îngrijoraţi de diatribele antieuropene ale liderului lor.
"Dreapta este complet divizată şi, în plus, cel mai important partid de dreapta, PdL, este redus la minimum, unele sondaje creditându-l cu doar 10 până la 15%", constată, pentru AFP, politologul Roberto D'Alimonte.
Este vorba despre o adevărată catastrofă pentru un partid care a obţinut 38% în alegerile legislative din 2008 şi care nu mai poate conta pe fostul său aliat, Liga Nordului, laminat de un scandal de corupţie care l-a atins pe fondatorul său, Umberto Bosi.
La celălalt capăt al eşicherului, situaţia este mai clară, Partidul Democrat (PD), principalul partid de stânga, afirmându-se ca cea mai importantă formaţiune din Italia, cu 26 până la 30% din intenţiile de vot.
Dar nu este garantat că va ajunge la putere. Mai întâi, stânga italiană va trebui să îşi aleagă candidatul, la 25 noiembr
