Două întâmplări cu părintele Arsenie Boca
Pe părintele Arsenie Boca l-am cunoscut pentru prima dată cu prilejul sărbătoririi Izvorului Tămăduirii la mânăstirea Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov. Evenimentul avea loc, dacă îmi aduc bine aminte, prin luna august. Satul meu natal se află la o depărtare de circa 20 km de acest loc pe care creştinii, pe bună dreptate, îl numesc "lăcaş sfinţit”. În ziua despre care vorbesc, mulţi oameni din sat au pornit la drum cu căruţele, pe când noi, un grup de vreo 8-10 elevi de şcoală primară, am hotărât să facem acest traseu pe jos. Acest lucru se întâmpla cu un an înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial. Întreaga lume era în mare fierbere, iar cuvintele de îmbărbătare, de încredere şi de speranţă erau aşteptate de către toţi pelerinii participanţi la evenimentul amintit mai sus.
Întregul traseu se desfăşura pe nişte cărări bine bătătorite. Am trecut peste hotarul comunei Şomartin, apoi prin satul Feldioara, de unde am trecut Oltul peste o pasarelă, iar apoi, pe lângă satul Corbi, am ajuns, în sfârşit, la locul de destinaţie. Era pe înserate, dar nici unul dintre noi nu se plângea de oboseală. Setea ne-am astâmpărat-o cu apă rece şi curată, cum este cristalul, din fântâna aflată în ocolul mânăstirii, numită tradiţional Izvorul Tămăduirii.
Pornisem la drum cu o zi înainte de praznicul sărbătorii. Era lume multă adunată, iar locurile de cazare erau pline până la refuz. În această situaţie, adăpostul ne-a fost la umbra unor tufari crescuţi în apropiere de incinta mânăstirii. Era o noapte senină şi călduroasă de vară, iar stelele străluceau asemenea unor diamante.
În dimineaţa zilei următoare, am participat la slujba religioasă. Soborul preoţesc era mare, iar în fruntea lui se afla şi mitropolitul de pe atunci al Ardealului, cu reşedinţa la Sibiu. Mânăstirea era înţesată de oam
