Scris de Otilia Șandor - De vineri, 16 noiembrie, reprezentanţii tuturor Armelor din ţară, inclusiv din Bihor, au primit undă verde de la Ministerul de Interne să demareze campania „Tu decizi! Votează legal!”.
Campania va fi condusă practic de poliţie şi se derulează acum, înainte de alegerile parlamentare din ţară, până când acestea vor fi încheiate.
Şeful Poliţiei Bihor, chestorul de poliţie Liviu Popa, a ţinut să sublinieze că rolul Armelor şi în special al Poliţiei, este să vegheze asupra procesului electoral ce va culmina în 9 decembrie a.c., pentru ca acesta să se desfăşoare fără incidente, fără fraude sau alte infracţiuni.
Pentru aceasta, la nivel naţional, Poliţia Română a demarat campania sus menţionată, în cadrul căreia vor fi împărţite 1.500 de afişe şi 12.000 pliante. Materialele informative vor fi distribuite mai ales în mediul rural şi în zone cu trafic ridicat, pentru un efect vizibil pozitiv pentru cetăţeni, a spus chestorul Popa.
El a ţinut să evidenţieze şi faptul că această campanie a poliţiştilor nu are alt mesaj decât cel de exprimare legală, constituţională, a votului.
Campania oamenilor legii vizează toţi cetăţenii români cu drept de vot şi, în special, tinerii care împlinesc 18 ani şi care votează pentru prima dată.
Azi, în prima zi de campanie, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Poliţiei Bihor au plecat la Sântandrei, Girişu de Criş şi Toboliu, pentru a informa cetăţenii de acolo şi pentru a discuta cu aceştia despre riscurile pe care le presupune nerespectarea legislaţiei electorale.
De reţinut că la nivelul judeţului Bihor, 1.813 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, lucrători ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al Judeţului Bihor şi angajaţi ai altor structuri ale Ministerului de Interne vor păzi secţiile de votare, începând cu