Hidroelectrica a fost căpuşată prin intermediul a 500 de contracte comeciale cu preţuri supraevaluate. Vârful aisbergului sunt într-adevăr cele zece contracte directe pe care compania le avea pentru vânzarea de energie electrică, caz în care Hidroelectrica îşi vinde energia sub preţul pieţei.
Unele contracte comerciale, dincolo de cele de vânzare a energiei, au început să fie denunţate, altele urmează, şi odată cu ele şi contractul colectiv de muncă cu salariaţii va suferi anumite modificări.
În ciuda acestor măsuri, Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, aflat acum în insolvenţă, va termina cel mai probabil anul cu un minus de 384 mil. lei (85 mil. euro). Pentru 2013 este promis din nou însă un câştig record de 100 mil. euro, similar cu cel pe care compania trebuia să-l bifeze anul acesta.
"Băieţii deştepţi sunt doar vârful aisbergului. Odată denunţate contractele, mulţi ar fi vrut să punem batista pe ţambal şi să ieşim din insolvenţă cu Hidroelectrica. În realitate, sunt 500 de băieţi deştepţi. Avem peste 500 de contracte comerciale încheiate şi fiecare, într-o măsură mai mare sau mai mică, dar toate cele 500 de contracte, au preţuri supraevaluate", a spus Remus Borza, avocatul care controlează Euro Insol, administratorul judicar al Hidroelectrica, în cadrul emisiunii ZF Live.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Hidroelectrica a fost căpuşată prin intermediul a 500 de contracte comeciale cu preţuri supraevaluate. Vârful aisbergului sunt într-adevăr cele zece contracte directe pe care compania le avea pentru vânzarea de energie electrică, caz în care Hidroelectrica îşi vinde energia sub preţul pieţei.
Unele contracte comerciale, dincolo de cele de vânzare a energiei, au început să fie denunţate, altele urmează, şi odată cu ele şi contractul colectiv de muncă cu salariaţii va s