Colocviul Internaţional „Educaţia transdisciplinară în învăţământul preuniversitar“, care s-a desfăşurat la Arad, pe parcursul întregii zile de ieri, a avut ca scop constituirea unui grup de lucru la nivel naţional, care să vină cu soluţii concrete şi proiecte consistente şi eficiente de implementare corectă a educaţiei trandisciplinare în învăţământul românesc şi să ofere consultanţă într-o viitoare construcţie curriculară.
Conceptul de transdisciplinaritate a fost consacrat de academicianul Basarab Nicolescu, cel care a şi moderat acest colocviu. „Este primul colocviu cu această tematică organizat în România, care se bucură de participarea de excepţie a academicianului Basarab Nicolescu, preşedintele Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare din Paris (C.I.R.E.T.), cel care a fundamentat teoretic şi a consacrat conceptul de transdisciplinaritate, în plan internaţional“, susţine profesorul Claudius Mladin, inspectorul şcolar general.
La colocviu au fost înscrişi peste 200 de participanţi, din întreaga ţară: educatoare, învăţători, profesori din preuniversitar, formatori, profesori universitari, specialişti în transdisciplinaritate şi au fost prezentate 25 de lucrări pe secţiuni şi trei conferinţe în plen.
Colocviul organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra”, Colegiul Naţional „Moise Nicoară” şi Asociaţia „Părinţi şi Profesori pentru o Şcoală Deschisă”, are loc la Arad pentru că aici, la Colegiul Naţional Moise Nicoară, în anul 2008-2009 s-a desfăşurat unul dintre primele experimente didactice transdisciplinare din lume şi primul din România, pentru învăţământul preuniversitar.
Evenimentul, care a început ieri dimineaţă, la ora 09.00 şi s-a încheiat după ora 20.00, a avut ca obiectiv „formarea unui curent de opinie favorabil implementării transdisciplinarităţii în educa