Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se va ieftini energia electrică?

Publicat in Curierul, vineri 16 noiembrie 2012 ·

ANRE intenţionează să diminueze numărul certificatelor verzi acordate producătorilor de energie regenerabilă

Propunerea ar putea fi înaintată Guvernului şi Comisiei Europene în luna ianuarie

Oficialii se tem de un eventual conflict "latent" cu consumatorii care n-ar mai putea plăti facturile majorate de schema de sprijin pentru regenerabile

De teama unui conflict cu consumatorii care n-ar mai putea plăti facturile din cauza preţurilor majorate în semn de sprijin faţă de energia regenerabilă, ANRE se gândeşte să reducă numărul certificatelor verzi acordate producătorilor, care oricum câştigă de două ori - o dată prin vânzarea energiei produse şi a doua oară prin vânzarea certificatelor verzi primite gratuit de la stat.

"Există riscul unui conflict latent între reglementările ANRE şi disponibilitatea consumatorului final de a plăti schema de sprijin pentru regenerabile", a declarat ieri, citat de Mediafax, Rodin Traicu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

La rândul său, Nicolae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a anunţat că Autoritatea va propune, în raportul privind piaţa de energie pe 2012, reducerea numărului de certificate verzi pentru parcurile fotovoltaice şi în centralele pe biomasă, având în vedere că au scăzut costurile unor astfel de investiţii.

"A scăzut costul investiţiei pentru un MW în parcurile fotovoltaice, tehnologia este mai ieftină. Când s-a calculat numărul de certificate verzi pentru panourile solare s-a ţinut cont de vechile costuri de instalare. Costul tehnologiei a scăzut cam la jumătate, este o discuţie că de ce să plătim disproporţionat dacă nu e necesar? În raportul pentru anul 2011 am informat Guvernul şi Comisia Europeană şi credem că trebuie redusă schema de sprijin cu un certificat verde pe solar şi cu 0,3 certificate verzi pe biomasă. P

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum o ora
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 13 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 10 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°