Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul din Japonia a fost dizolvat. Urmează alegeri anticipate în decembrie

Publicat in Antena 3, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Premierul nipon, Yoshihiko Noda, a dizolvat vineri Camera Reprezentanţilor (camera inferioară a Dietei, legislativul nipon bicameral), urmând să aibă loc alegeri anticipate pe 16 decembrie, informează Kyodo.

Împăratul Akihito a aprobat propunerea şefului Executivului de la Tokyo. Conform tradiţiei nipone, Akihito a ridicat braţele spre cer urându-le viaţă lungă deputaţilor.

"Camera inferioară este dizolvată conform articolului 7 din Constituţia" niponă, a declarat preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Takahiro Yokomichi, potrivit presei locale, citate de Agerpres.

Campania electorală ar urma să înceapă pe 4 decembrie, conform Partidului Democrat din Japonia (PDJ, centru-stânga de guvernământ), care a indicat că această agendă reprezintă interesul naţional, nu pe cel al partidului.

Potrivit Constituţiei nipone, scrutinul trebuie organizat la maximum 40 de zile după dizolvarea legislativului. În cadrul unei dezbateri în legislativul nipon bicameral, premierul Yoshihiko Noda a condiţionat dizolvarea camerei inferioare a legislativului de sprijinul acordat în mai multe dosare de Partidul Liberal Democrat (PLD, conservator de opoziţie) şi de aliaţii acestuia în cadrul opoziţiei conservatoare.

Vineri, două documente esenţiale au fost adoptate cu acceptul conservatorilor, care controlează Senatul şi care blocaseră câteva luni votarea respectivelor proiecte de lege.

Opţiunile politice ale premierului japonez - creşterea TVA şi aderarea Japoniei la negocieri privind parteneriatul transpacific-TPP - au divizat PDJ şi coaliţia care ar fi trebuit să imprime stabilitate stângii nipone.

PDJ riscă să piardă supremaţia în Camera Reprezentanţilor la apropiatele alegeri anticipate, deoarece partidul premierului Noda a scăzut dramatic în preferinţele electoratului. În cazul organizării de alegeri legislative

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°