Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centru de fizioterapie pentru copiii cu dizabilităţi, la Corbu

Publicat in Ziua Constanta, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Şeful autorităţii locale de la Corbu, Marian Gălbinaşu, speră ca în data de 15 decembrie să fie inaugurat primul centru de fizioterapie din localitate. Centrul este amenajat în zona Corbu II, în clădirea unde îşi desfăşoară activitatea medicii de familie. Cabinetul este realizat în spaţiul unor foste magazii şi grupuri sanitare, cu bani de la bugetul local. Dotarea acestuia cu aparatură de specialitate va fi posibilă prin intermediul unei sponsorizări din partea OMV Petrom. Primarul a explicat că, pentru început, centrul se va adresa celor 27 de copii cu diferite grade de dizabilităţi trataţi la Corbu de voluntarii Fundaţiei World Vision, urmând ca pe viitor acest centru să fie extins astfel încât să beneficieze de serviciile lui şi localnicii din Corbu.

Proiectele privind centrul de tineret şi remiza PSI prind contur

Primarul Marian Gălbinaşu a precizat că a fost trimis spre SEAP anunţul de licitaţie pentru construirea centrului de tineret din localitate. Primarul a menţionat că la această dată sunt evaluate ofertele depuse de agenţii economici. Ca atare, dacă vremea va permite şi dacă licitaţia nu va fi contestată, în luna decembrie ar putea începe lucrările de amenajare a centrului. Amintim că centrul de tineret este realizat în baza unui proiect de finanţare atras prin Zona Metropolitană. Clădirea va fi ridicată în vecinătatea Căminului Cultural din zona Corbu I. Potrivit primarului, Centrul este prevăzut cu o sală de conferinţe, cu săli de tenis de masă şi cu spaţii pentru şah şi biliard. Beneficiari ai acestui centru vor fi cei 1.500 de tineri din comună.

De asemenea, lângă sediul Primăriei Corbu urmează să fie construită o remiză PSI (n.r. clădire destinată reparării şi întreţinerii echipamentelor pentru stingerea incendiilor). Remiza va servi drept adăpost maşinii de pompieri, dar şi buldoexcavatorului din dotare. Remiza va fi amenaj

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°