Secretarul american al trezoreriei, Timothy Geithner, a făcut recunoscut vineri că doreşte abrogarea plafonului legal impus de Congres pentru datoria publică a Statelor Unite, transmite AFP.
'Cu cât mai repede, cu atât mai bine', a spus el într-un interviu ce urma să fie difuzat în cursul serii la postul de televiziune Bloomberg. Plafonul datoriei publice 'ar fi trebuit eliminat de multă vreme', a declarat Geithner, potrivit transcrierii acestui interviu.Geithner, care îşi va părăsi postul în săptămânile următoare, a subliniat că decizia în acest sens aparţine numai Congresului.
Impunerea unui plafon legal pentru datoria publică datează din 1917 când Congresul a delegat Trezoreriei puterea sa de a face împrumuturi în numele statului federal cu scopul de a facilita finanţarea participării Statelor Unite la Primul Război Mondial.
Majorat în repetate rânduri, plafonul legal pentru datorie este în prezent stabilit la 16.394 miliarde dolari. La sfârşitul lunii octombrie, Trezoreria a avertizat că acest prag va fi atins în decembrie.
În absenţa majorării plafonului, statul va putea să mai funcţioneze aproximativ două luni şi jumătate, după care va intra în incapacitate de plată.
Cea mai recentă majorare a plafonului legal pentru datoria publică a fost marcată de o luptă politică între democraţi şi republicani şi a fost obţinută în ultimul moment, la timp pentru a evita ca Trezoreria să intre în incapacitate parţială de plată.
Amânările din Congres au făcut ca agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's să retrogradeze la acea dată ratingul 'AAA' - cea mai bună notă posibilă - deţinut de Statele Unite şi au provocat grave tensiuni pe pieţele financiare internaţionale.
Fostul preşedinte al Fed Alan Greenspan a afirmat la 7 noiembrie la postul Bloomberg că 'însăşi noţiunea de plafon al datoriei nu