Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, nu a renunțat la ideea de a aduce în patrimoniul județului una dintre cele mai frumoase clădiri din Brașov – clubul Olimpia, unde administrația județeană a investit 3 milioane de euro, altfel clădirea și malul unde acum este amenajată arena riscau să se prăbușească.
„La Olimpia este termen scadent pe 28 luna aceasta, iar dacă vom cumpăra creanțele de 6 miliarde de lei redevenim acționari la Societatea de Patinaj. Am vorbit și cu domnul primar (George Scripcaru – n.r.) care a fost de acord să ne implicăm împreună și să colaborăm pe acest subiect“, a precizat Căncescu.
Din păcate, această colaborare nu a funcționat și când a fost vorba despre fostul Palat al Pionierilor – palatul Știrbey, care a fost cumpărat de afaceristul Marcel Butuza, care ulterior a distrus grădina dendrologică amenajată de zeci de generații de studenți de la Facultatea de Silvicultură.
Clubul Sportiv Societatea de Patinaj Brașov este continuatoarea de drept a Asociaţiei Sportive „Societatea de Patinaj” Braşov, înfiinţată la 14 martie 1880. Pe perioada celui de-al doilea razboi mondial, respectiv 1939-1945 asociatia si-a intrerupt activitate. La sfarsitul anului 1948 ca urmare a instaurarii regimului comunist asociatia isi intrerupe din nou activitatea de asta data pentru o perioada de 43 de ani. Reluarea activităţii după întreuperea cauzată de reglementările impuse de regimul comunist a avut loc la 5 septembrie 1991 sub denumirea Asociaţia Sportivă „Societatea de patinaj” urmănd ca la data de 12 mai 2001, conform hotărârii
Adunării Generale a Asociatilor să îşi schimbe denumirea în Clubul Sportiv „Societatea de Patinaj” Braşov.
Organizaţia este membru afiliat al Federaţiei Române de Patinaj din anul 1933.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, nu a renunțat la ideea de a aduce