Sporting Suceava reuşit să câştige nu fără emoţii ultimul meci susţinut în sezonul de toamnă în faţa propriilor suporteri, 3-1 cu Ceahlăul II Piatra Neamţ. La capătul unei prime reprize anoste, dar dominată teritorial de echipa gazdă, nemţenii au izbutit să deschidă scorul în minutul 45 prin Sofronie. Muştruluiţi la pauză de Mihai Guriţă, aflat la primul său meci în calitate de antrenor la Sporting, alb-verzii au arătat mult mai bine după reluare. Au presat încontinuu reduta Ceahlăului, care a cedat prima dată în minutul 67, atunci când Şuleru a adus egalarea, bine servit de Pantea. Acelaşi Pantea a avea să fie coautor şi la golul de 2-1 marcat de Ferariu în minutul 73, cu o frumoasă lovitură de cap. Sporting a continuat să rămână echipa pozitivă în joc chiar şi la acest scor, astfel că nou intratul a Azaharioaei a făcut 3-1 în secvenţele de final, un scor mult mai apropiat de realitatea din teren.
Sporting a evoluat în alcătuirea Butnariu – Pantea, Amănăloaie, Ferariu, Bîgu – Stănescu (89 Ivan) – Strugariu (58 Azaharioaei), Apetri, Şuleru (84 Nechitoaia) – Pamparău (70 Păiuş), Buziuc. Antrenori: Mihai Guriţă şi Florin Apetri.
Bucovina Rădăuţi, cealaltă reprezentantă a judeţului în eşalonul al treilea al fotbalului românesc, a stat în această rundă.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XII-a:
Sporting Suceava – Ceahlăul II Piatra Neamţ 3-1
FCM Dorohoi – SC Bacău 0-1
Aerostar Bacău – Petrotub Roman 1-0
Ştiinţa Miroslava – CSM Moineşti 2-2
CSM Paşcani – Oţelul II Galaţi 1-0
CSM Paşcani şi Bucovina Rădăuţi au stat.
Clasament
1. SC Bacău 10 7 1 2 20-1122
2. CSM Paşcani 10 6 2 2 9-3 20
3. CSM Moineşti10 5 4 1 29-22 19
4. FCM Dorohoi 10 5 1 4 18-12 16
5. Oţelul II Galaţi10 4 4 2 13-9 16
6. Bucovina Rădăuţi 10 5 0 5 9-14 15
7. Sporting Suceava 10 4 2 4 11-1014