Nu am înțeles niciodată nici mândria, nici timiditatea unora de a se declara de stânga ori de dreapta. A fi de-o parte ori de alta a centrului iluzoriu nu constituie, în sine, nici o virtute, nici un păcat. Ideea că un prost de dreapta este mai periculos decât un dobitoc de stânga și amândoi sunt mai de temut decât un idiot de centru este falimentară.
Nu prea fericită este nici socoteala de a produce struțo-cămile cu speranța că în felul acesta vei primi mai multe voturi și, odată ajuns la putere, vei putea mulțumi ori păcăli pe toată lumea. Dânsa, adică lumea, este cum este: nu neapărat mereu de stânga, nu neapărat constant de dreapta. Nu iubește mereu același lucru, nu urăște consecvent alte lucruri și, mai ales, nu își rezolvă problemele țopăind inutil în centrul deseori lipsit de greutate al eșichierului politic.
O mai atentă privire împrejurul și mai ales înlăuntrul nostru ne ajută să pricepem că hoția nu este implacabil de dreapta, cum demagogia populistă nu este genetic de stânga și că un centru care se dilată sau se contractă nu în funcție de propriile-i argumente, ci de teama ori de dragul stângii ori dreptei, nu e nici el mai breaz.
Gargara electorală are și scopul de a induce ideea că atât năravurile cât și virtuțile au culoare politică. Dacă lucrurile ar sta cum le prezintă trupeții și feldmareșalii campaniilor electorale, toți cei de stânga ar fi niște cai de povară, săraci lipiți pământului, muncitori și copleșiți de bun simț social, în vreme ce toți cei de dreapta ar fi niște armăsari de lux, cu potcoave de aur, corupți și aroganți.
În războiul politic, până și plagiatului și se atribuie sex ideologic. Mai mult, unul și același gânditor poate găsi căi prin care să justifice un plagiat – declarându-l chiar un prunc nevinovat, născut din spuma liberă de restricții a oceanului intelectual – în vreme ce altui plagiat îi aplică un r
