În aceste zile au apărut unele contre între candidaţii pentru alegerile parlamentare pe tema privatizării CEO. Contre e mult spus, pentru că dintr-o tabără se aruncă electorilor un scenariu apocaliptic despre soarta societăţii care ţine judeţul viu, iar dinspre cealaltă parte, mesajul e moderat, menit a nu crea panică. Tind să dau dreptate mai degrabă unor persoane avizate, care ştiu cum stau lucrurile, au participat la discuţiile cu organismele internaţionale pe subiectul privatizării companiilor la care statul mai deţine acţiuni şi implementarea managementului privat la acestea, decât celor care speculează pe lângă acest subiect.
Un lucru este clar: miza, şi de o parte, şi de cealaltă este atragerea capitalul electoral. Rămâne de văzut cum se înclină balanţa, strict în cazul dezbaterilor ce vizează privatizarea CEO, câţi oameni sunt raţionali şi câţi absurzi.
Ca nespecialist în domeniu, dar la curent cu această problemă, vă pot spune însă că documentele pe care le flutură unii candidaţi la televizor sunt reale. Este vorba despre o anexă la Srisoarea de Intenţie, trimisă de Guvernul României, directorului general al FMI, la începutul lunii septembrie a.c. Este adevărat că în acel document se stipulează clar că, în cazul CEO, până la 30 noiembrie trebuie semnat contractul cu un consultant juridic şi de tranzacţie pentru privatizarea majoritară a unităţii energetice. Este adevărat că în acea anexă se vorbește despre privatizare în următoarele condiţii: IPO (!?)15 % din capital şi vânzarea a încă 50% din capital unui investitor strategic. Din opiniile exprimate de specialiştii financiari de la presa centrală de profil, este vorba doar de listarea pe bursă a 15 %, explicaţia fiind aceea că niciun investitor strategic nu va dori să cheltuiască sute de milioane de euro cumpărând o parte din capital şi să nu poată controla compania. La o simplă privire arunc
