Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bazinul de înot din Braşov ă va fi gata în 15 decembrie. Investiţia se ridică la 7 milioane de euro

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

La Braşov va fi adusă o staţie de filtrare performantă care va filtra întreaga apă din cele două bazine în aproximativ patru ore.

Constructorii susţin că lucrările sun realizate în proporţie de 90%. „Braşovul este unul dintre oraşele din România care pune la dispoziţia cetăţenilor cele mai multe şi variate facilităţi sportive, de la Patinoarul Olimpic, la pârtii de schi, săli de sport, până la aparatele de fitness din parcurile braşovene, iar în curând acestora li se vor adăuga noul bazin şi noua sala a sporturilor", a declarat primarul George Scripcaru.

Pe lângă bazinul olimpic cu zece culoare, la subsol va mai exista o piscină pentru copii şi una pentru persoane cu dizabilităţi. Noul bazin va avea 4.800 de metri pătraţi şi zece culoare, faţă de 2.800 de metri pătraţi şi opt culoare. Noua construcţie va fi pe trei niveluri, iar, în total, vor fi 900 de locuri în tribune, de o parte şi de alta a bazinului, urmând ca la subsol să fie alte două bazine mai mici, unul pentru copii şi altul pentru persoane cu dizabilităţi.

Reabilitarea şi modernizarea bazinului olimpic din Braşov a fost estimată la şapte milioane euro. Consiliul Local Braşov a aprobat încă din 2007 studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, iar în 2009 a fost aprobată cererea de preluare de către Compania Naţională de Investiţii. Astfel, 70% din finanţare a venit de la Guvern, iar edilii au trebuit să suportedoar 30% din costuri.

Competiţii de polo

Conform proiectului, Bazinul de înot va putea fi utilizat atât de sportivii de performanţă, pentru antrenamente, cât şi de copiii care doresc să ia cursuri de înot sau de persoanele care doresc să se relaxeze sau să facă tratament. Primarul a precizat că în noul bazin de la Braşov se vor putea desfăşura şi competiţii de polo şi chiar să se dezvolte acest sport şi la Braşov.

Totodată, complexul sportiv va mai fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 26 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum 58 minute
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum 48 minute
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 36 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°