Fundaşul Vladimir Bozovic e încă la tratament în Serbia
vrea să lege din nou două victorii la rând în acest sezon în Liga I. După 2-1 la Cluj, cu Universitatea, giuleştenii primesc luni (ora 21:30, DigiSport1) replica celor de la Gaz Metan Mediaş, o altă formaţie aflată în suferinţă. Din păcate, Marian Rada are mari probleme de efectiv pentru disputa de luni.
Astfel, Daniel Pancu a fost eliminat la Cluj, după o altercaţie cu brazilianul Alex, şi a primit o etapă de suspendare, iar Glauber Berti, Nicolae Grigore şi Ştefan Grigorie au încasat al patrulea cartonaş galben şi vor vedea şi ei meciul cu medieşenii din tribună. În afara celor patru suspendaţi, Rada nu se pate baza nici pe portughezul Filipe Teixeira, care are acuză probleme medicale.
Mijlocaşul lusitan s-a accidentat pe finalul partidei de la Cluj şi este posibil să nu poată juca luni seara. În plus, Vladimir Bozovic nu a revenit din Serbia, unde se tratazează după o accidentare suferită în meciul cu Astra (0-2).
Fundaşul Vladimir Bozovic e încă la tratament în Serbia
vrea să lege din nou două victorii la rând în acest sezon în Liga I. După 2-1 la Cluj, cu Universitatea, giuleştenii primesc luni (ora 21:30, DigiSport1) replica celor de la Gaz Metan Mediaş, o altă formaţie aflată în suferinţă. Din păcate, Marian Rada are mari probleme de efectiv pentru disputa de luni.
Astfel, Daniel Pancu a fost eliminat la Cluj, după o altercaţie cu brazilianul Alex, şi a primit o etapă de suspendare, iar Glauber Berti, Nicolae Grigore şi Ştefan Grigorie au încasat al patrulea cartonaş galben şi vor vedea şi ei meciul cu medieşenii din tribună. În afara celor patru suspendaţi, Rada nu se pate baza nici pe portughezul Filipe Teixeira, care are acuză probleme medicale.
Mijlocaşul lusitan s-a accidentat pe finalul partidei de la Cluj şi este po