Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Google ar putea să construiască o nouă reţea wireless. Ce companie ar putea deveni partenerul gigantului american

Publicat in Gandul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Reprezentanţii gigantului american Google au participat, în ultimele săptămâni, la discuţii cu furnizorul de televiziune prin satelit Dish Network, în vederea realizării unui parteneriat pentru crearea unui nou serviciu wireless, potrivit surselor citate de Wall Street Journal.

Discuţiile Dish Network şi Google nu se află într-un stadiu avansat şi ar putea să nu aibă nicio finalitate, este, însă, de părere o sursă apropiată acestora.

Google este doar una dintre companiile cu care cei de la Dish Network au negociatîn ultimul timp. Purtătorul de cuvânt al Google a refuzat să ofere mai multe detalii legate de acest subiect.

FOTO: Scott Olson/Mediafax Foto/AFP

Reprezentanţii Dish Network au declarat în repetate rânduri pe parcursul anului trecut că îşi doresc un partener alături de care să construiască o reţea wireless bazată pe spectru radio, care ar putea fi folosită atât pentru furnizarea serviciilor de telefonie mobilă, cât şi pentru servicii de internet.

Charlie Ergen, preşedintele furnizorului de televiziune prin satelit, a refuzat, joi, să comenteze acest subiect, dar a declarat că unii dintre potenţialii parteneri ar fi companii "care ar dori să facă parte din industrie" şi care, în momentul de faţă, nu deţin afaceri în domeniul wireless.

El a mai adăugat că va fi mai uşor pentru compania pe care o conduce să realizeze o alianţă cu o companie care deţine deja infrastructura necesară pentru trasmiterea datelor.

Reprezentanţii gigantului american Google au participat, în ultimele săptămâni, la discuţii cu furnizorul de televiziune prin satelit Dish Network, în vederea realizării unui parteneriat pentru crearea unui nou serviciu wireless, potrivit surselor citate de Wall Street Journal.

Discuţiile Dish Network şi Google nu se află într-un stadiu avansat şi ar putea să nu aibă nicio finalitate, este, însă, d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Dan Diaconescu: „Boții lui Călin Georgescu trimiteau mesaje lungi, CREDIBILE”

Gandul acum o ora
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a comparat rezultatele recente ale votului din România cu Revoluția din 1989, afirmând că acestea au fost influențate de uneltirile serviciilor secrete. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ma

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 14 minute
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 11 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°