Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, acuzat că se bazează pe ignoranța oamenilor în privința dreptului de veto

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a fost întrebat sâmbătă cum vede afirmaţiile președintelui Traian Băsescu legate de dreptul de veto de care s-ar putea uza la Consiliul European.

"Când a zis povestea aceea că ce ruşine că România are observatori OSCE, după aceea s-a făcut de râs că observatori OSCE au fost şi în America şi în Franţa şi peste tot. Când spune că e o mare greşeală să vorbeşti despre dreptul de veto eu îi reîmprospătez memoria. Înainte de Consiliul European din primăvară, România condusă de domnul Traian Băsescu a invocat dreptul de veto, singura din cele 27 de ţări, când a fost vorba de începerea negocierilor cu Sebia", a susţinut Ponta, afirmând despre Băsescu că are "memoria scurtă şi fluctuabilă".

De asemenea, Ponta a susţinut că, în prezent, în contextul actual România nu este singura ţară care a adus în discuţie dreptul de veto legat de viitorul buget al UE.

"În situaţia ruşinoasă, ca la OSCE, de a invoca dreptul de veto se află următoarele persoane: prim-ministrul Franţei care a arătat că se gândeşte să blocheze bugetul dacă se vine cu propunerea Van Rompuy, prim-ministrul Marii Britanii, care a spus foarte clar că dacă nu se îngheaţă la 2011 Marea Britanie va bloca, prim-ministrul Danemarcei care a spus că dacă nu există nişte debate-uri pentru Danemarca votează împotrivă, aşa încât cred că preşedintele se bazează întotdeauna pe igoranţa jurnaliştilor, a românilor, lucru care nu-i face mare cinste", a mai susţinut Ponta. Posibilitatea dreptului de veto a fost într-adevăr vehiculată și în Marea Britanie și în Franța. Franța nu vrea un buget al UE mai mic, iar Marea Britanie nu vrea un buget mai mare, ambele țării invocând posibilitatea dreptului de veto.

Ponta crede că Băsescu se bazează pe "ignoranţa jurnaliştilor şi a românilor" atunci când vobeşte de "ruşinea" de a invoca dreptul de veto la Consiliul European.

Traian Băsescu

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Victor Negrescu combate „aberaţiile extremiste”: România e în UE şi NATO pentru propriul interes

Mediafax acum o ora
„În ultimele luni, extremiştii au vânturat toate minciunile şi toate aberaţiile despre politica externă şi europeană. Danemarca a fost creată de România şi România are frontieră la Marea Caspică sunt probabil ilustrative pentru teoriile conspiraţion

Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce s-a spus că mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: „Iubiţi-vă mamele, sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu”

Libertatea acum 2 ore
Candidatul independent la Președinție, Călin Georgescu, a reacționat după ce istoricul Florian Bichir a declarat că mama sa, Aneta Popescu, ar fi fost membră a Mișcării Legionare. Georgescu a calificat acuzațiile drept „un atac josnic și fals”.

UPDATE - Vaslui: Bărbat împuşcat accidental, în timpul unei partide de vânătoare / Care este starea lui

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost rănit, duminică, după ce a fost atins de alice în timpul unei partide de vânătoare organizate într-o pădure din localitatea Urdeşti, judeţul Vaslui. Fratele victimei a cerut ajutor medical, anunţând că aceasta are plăgi împuşcate la

O femeie cu cetățenie română este printre ostaticii eliberați de Hamas. Guvernul Netanyahu a confirmat identitatea celor trei persoane scăpate din mâinile teroriștilor

Ziare.com acum o ora
În acord, 33 de ostatici vor fi eliberaţi în prima fază, în schimbul eliberării prizonierilor de securitate, a ajutorului umanitar şi a retragerii IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) din unele zone din Gaza. Israelul va elibera 30 de deţinuţi pa

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 6 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat. Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum 3 ore
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 4 ore
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Apple şi Google au eliminat Tik Tok din magazinele lor de aplicații

Ziua Constanta acum 42 minute
Apple şi Google au eliminat sâmbătă noaptea aplicaţia TikTok din App Store şi Google Play Store, conformându-se unei legi care impune companiei chineze ByteDance să renunţe la deţinerea platformei de socializare sau să se confrunte cu interzicerea s

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate

G4Media acum 3 ore
România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obţinute sunt în clasamentul gener

Un sucevean a rămas fără 36.000 de lei, bani pe care a crezut că îi investeşte la Bursa de Valori. El a făcut credit pentru a face investiţia şi a depus banii la bancomat. Poliţiştii atrag atenţia asupra unor noi metode de fraudă online

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Suceava a fost păgubit de 36.000 de lei, după ce a fost contactat de o femeie care s-a prezentat ca fiind reprezentantă a „bursei de valori” şi care i-a propus acestuia să investească în acţiuni la o companie petrolieră, invest

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/2°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°