Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100.000 de manifestanţi în Franţa contra căsătoriilor între homosexuali

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Peste 100.000 de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe ale Franţei contra proiectului de lege al Guvernului socialist care deschide calea către căsătorii între homosexuali, dar şi posibilitatea pentru cuplurile de homosexuali de a adopta copii, potrivit AFP.

Cu tricouri roz, baloane şi slogane care apărau "familia tradiţională", cei care se opun căsătoriilor gay au manifestat pentru prima dată masiv în Franţa, urmând ca duminică să aibă loc noi proteste, la chemarea Institutului Civitas, apropiat Bisericii Catolice.

Sâmbătă, Papa Benedict al XVI-lea a facut un apel la Biserica Franceză să îşi facă auzită vocea "cu hotărâre" în această chestiune.

La Paris, 70.000 de oameni, potrivit estimarilor Prefecturii (200.000 potrivit organizatorilor) au defilat în cadrul "Manif pour tous". Mai multe personalităţi din cadrul opoziţiei de dreapta au luat parte la manifestaţia din Paris şi din provincie.

Dar "Manif pour tous” s-a confruntat şi cu contramanifestaţii care s-au soldat pe alocuri cu episoade tensionate. La Toulouse, de exemplu, câteva mii de manifestanţi s-au văzut faţă în faţă cu mai multe sute de contramanifestanţi, pe care forţele de ordine au încercat să-i îndepărteze cu ajutorul gazelor lacrimogene.

La Marsilia, circa 6.000 de persoane, potrivit Prefecturii, şi 8.000, potrivit organizatorilor, şi-au încrucişat drumurile cu contramanifestanţii care fluierau şi strigau:”Exist cu doi taţi”.

La Lyon, unde 22.000 de persoane, potrivit Prefecturii, 27.000, potrivit organizatorilor, au defilat, poliţia reţinând în prealabil 40 de tineri din rândul contramanifestanţilor veniţi să denunţe caracterul homofob al adunării.

Alte manifestaţii au fost semnalate la Nantes sau Rennes. Mai mulţi aleşi locali şi personalităţi ale opoziţiei de dreapta au participat la manifestaţiile de la Paris şi din

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 11 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 11 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°