Domina, semeaţă, stâncile, deasupra golfului pitoresc, a cărui apă lucea în soare precum caratele unui smarald. Cuibul acela de vulturi avea un nume: Arhangelos. E mănăstirea închinată Sfintului Arhanghel Mihail, în insula grecească Thassos.
Dincolo de poartă, o linişte parfumată de roze îţi impune tăcere. Şi-apoi, nici nu mai ai putere să rosteşti vreun cuvânt zărind, dincolo de acoperişurile de piatră ale bisericii vechi, întinsul mării şi Muntele Sfânt. Primele zeci de minute le-am petrecut în muţenie, sprijinind cu umărul un rodiu tânăr şi sfios, pe ramurile căruia rodiile plesniseră, împrăştiindu-şi samburii. Abia după timpul de reculegere m-am încumetat să-i vorbesc uneia dintre măicuţe. S-a împotrivit să o înregistrez, să o fotografiez ori chiar să-mi spună numele ei: "Aici, în mănăstire, sunt câteva lucruri care ţin de viaţa noastră privată. Vocea, chipul şi numele nostru ne aparţin." Poate, mai bine, doream o cafea grecească şi un pahar cu apă rece, că voi fi fost ostenit de pe drum? Ori o bucată de rahat de smochine, cu aceeaşi nelipsită apă rece? Ori o prăjitură de casă? Şi apă rece...
La Arhangelos, apa rece este o binecuvântare. Şi apoi, cum să nu fie aşa, când însăşi istoria acestui sfânt lăcaş este legată de una dintre multele minuni ale Arhanghelului Mihail, făptuite aici, în Thassos, unde din piatră seaca el le-a dat izvoare. Se spune că ar fi trăit aici un ascet numit Luca (azi canonizat). Era la sfârşitul secolului al XI-lea şi lui i se datorează ridicarea unei biserici în munţi, închinată Sfântului Apostol Ioan Teologul (de la această biserica se trage şi azi numele satului aceluia, Teologos). După mai mulţi ani trăiţi în munţi, Luca a venit la ţărmul mării, nu departe de Aliki, construind o nouă biserică, ale cărei ruine există şi astăzi. După o vreme, s-a mutat din nou, mai spre vest, pe stâncile de care se izbeau valurile
