Ungaria a adoptat, vineri, al treilea plan de austeritate în mai puţin de şase săptămâni ce prevede în special prelungirea taxei asupra băncilor din Ungaria dincolo de 2013, a anunţat vineri Ministerul Economiei, citat de AFP.
Noile economii se ridică la valoarea de 90 de miliarde de forinţi (316,3 milioane de euro), notează Agerpres.
Taxa asupra băncilor, intrată în vigoare în 2010 cu caracter provizoriu ca o „taxă de criză", va deveni permanentă la nivelul prevăzut pentru 2013.
Cu începere din 2013, o taxă asupra întreprinderilor din sectorul energetic se va majora de la 27 la sută la 50 la sută, fapt ce va aduce anul viitor 40 de miliarde de forinţi la bugetul Ungariei.
Budapesta a anunţat anterior, la 5 şi 17 octombrie, două planuri de austeritate în valoare de 1,39 miliarde euro, respectiv, 1,32 miliarde euro, pentru a atinge în 2013 un deficit de 2,7 la sută din Produsul Intern Brut (PIB), echivalent cu nivelul aşteptat în 2012.
Potrivit datelor provizorii ale Comisiei Europene, deficitul public al Ungariei se va ridica în 2012 la 2,5 la sută din PIB, la 2,9 la sută în 2013 şi 3.5 la sută în 2014.
Premierul ungar, conservatorul Viktor Orban, a explicat, vineri, că aceste noi măsuri permit reducerea deficitului public la ţării la 2,7 la sută în 2013.