Aşa cum vă promiteam alaltăieri, azi vă dau cheia enigmei din titlu. Ei bine, toţi, absolut toţi borfaşii României, cu cât o fac mai groasă, cu atât îşi declară mai patetic şi mai răspicat „încrederea în justiţie”. Aici, discuţia o ia obligatoriu razna, încât ajungi să-i dai dreptate până şi lui Băsescu atunci când zice că justiţia la noi e de doi bani şi că aduce mari deservicii României în context european. Aşadar, fie ei vânzători cu acte false de fotbalişti, fie politicieni, fie (alţi) violatori, în momentul când sunt săltaţi, prinşi în flagrant, dovediţi, condamnaţi, atunci când există o cale de atac ei o bagă p-asta cu „încrederea în justiţie”. Refuz să cred că afirmaţia lor se bazează tocmai pe corupţia din justiţie şi că de fapt mesajul lor ar fi acela că „dă-i în mă-sa cu justiţia lor, că la banii mei tot găsesc eu nişte procurori să-mi dea NUP ori nişte judecători care să mă scoată mai curat, mai uscat, ca-n reclama aia”. Totuşi, nu poţi să nu constaţi că instanţa anterioară îi scoase chiar aşa: curaţi şi uscaţi pe toţi aceşti infractori. Sentinţa nu o dăduseră tot nişte judecători pentru care „probele administrate nu sunt suficiente / relevante / indubitabile”? Să înţelegem de aici că până la Curtea de Apel borfaşii au avut parte doar de judecători care le-au justificat pe de-a întregul „încrederea în justiţie”!? Există şi o parte absolut hazlie a tărăşeniei: unu', Nea Jean, care le-a făcut pe toate, inclusiv nefăcutele: a inventat Cooperativa, a jucat sute de mii de mărci / dolari / euro la pariuri pe scorurile exacte (de genul 3-4, cu 0-0 la pauză) ale echipei lui, iar acum îl vedeam condamnat în procesul vânzării „la negru” a fotbaliştilor. Ei bine, Tata Jean şi-a exprimat, tot patetic, la aflarea sentinţei, „încrederea în justiţie”. V-o spun şi p-asta: eu n-am fost condamnat niciodată. Am avut totuşi, ca ziarist, ceva procese. Urmare acestora, deş