Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu

Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (100)

_____________________________

28 aprilie 1987

Pe Calea Dorobanţi e o plăcere să admiri plantaţia mobilă de tineri securişti, puşi să vegheze, în civil, adică discret, la curăţenia traseului zilnic al şefului statului, dinspre Cartierul Primăverii spre Comitetul Central şi retur. De fapt, ei se prefac că îşi fac meseria acoperit, pentru că, oricum, toată lumea ştie cu ce se ocupă, iar cine nu ştie îşi dă seama, măcar după faptul că pe trotuarele Dorobanţilor, din loc în loc, creşte acelaşi tip de arătare, cu acelaşi chip proaspăt şi ras (lame proaste - tăieturi multe), în aceleaşi costume maro sau gri, scoase boţite de la magazie, cu cămăşi neasortate şi încheiate până la ultimul nasture, încălcând dreptul la liberă mişcare al mărului lui Adam.

În funcţie de anotimp, băieţii au sau nu pardesie. Sortimentul e unul şi acelaşi, deoarece într-o ţară ce trăieşte vremuri de autarhie şi austeritate, garderobele din magaziile serviciilor de securitate nu excelează prin varietate. Demnă de remarcat, pentru trecători, este nu numai ţinuta identică, de la haină până la crispare, ci uluitoarea asemănare între fizionomiile tinerilor destul de coloraţi la faţă, ce privesc când în sus, spre etajele superioare ale clădirilor, când în pământ, oriunde, numai în ochii cetăţenilor (pe care îi consideră potenţiali agresori) nu. Se vede de la distanţă că amărâţii nu sunt străbătuţi de prea multe gânduri. şi nici nu e nevoie de aşa ceva, când meseria lor e trotuarul.

Aceste culturi umane ce nici nu dospesc, nici nu se atrofiază, în orele (cele mai multe) de calm, intră în alertă, ca sub acţiunea unei enzime politico-profesionale, când se simte dinspre sedii miros de coloană oficială. Ei apar, deodată, mai agresivi şi mai vi